La graniță

Poezie vertirenăscută

 

Mă topesc de frig
Ș-îngheț de cald.
Aș mânca un covrig
dar am chef să mă scald,

‘șa că-mi dezbrac ranița

Ș-alunec încet spre granița

dintre ud și-mbăiat;

valuri ce-au venit,

și versuri care-au stat

pe mal să le culeg și n-au plecat.

 

————–

 

Scoici și nisipuri fine;
suflete deșarte ce zac șmirgăluite-ntre stânci
ș-emoții, târându-se pe brânci:
spre bucăți plutitoare din tine.
Ce chestie:

Marea Nordului așteaptă spumegând:

Inspir în strâmt.

Privesc în larg.

N-am aer de la focul ce arde pe pământ..
sau vântul ce vuiește zdrobindu-mă, cântând.
E ger, iar tu spre ap’alergi râzând.

Tot o verticală.

Și chiar dacă o strângi,
Pe foi albe, negre-n orizont: dungi;
în partida ce-o alungi, ajungi/e-

-E-xpir.

Dezarde cenușa-n poema ce-n flăcări – cu gândul – arunci.
Tragicomic du-te-vino.
Combustibil, descifrare,
jocuri pentru prunci.

E frig. Plouă.
Toate-s vechi și toate-s 9.

Am făcut-o și pe asta.

De fapt; – pe amândouă.

e Zi cu poezii!

Creioane, imagini, poezii. Chestii dintr-astea.

Photo Source:  ZJXTREME

Nu, nu am scris cu creionu’ poezia “de-a joaca cu vârfuri de pix”. Dar, când m-am semnat A.A (de proveniență Alin All in) lângă titlu, am modificat și titlul și poezia văzând în semnătură ceva ce semăna cu niște vârfuri de creion.

S-a completat astfel o întreagă flotă de jocuri binevenite.

Am mai găsit o poezie și poza de mai sus. O seară inspirantă care a plecat de la o poezie ce m-a pălit în freză când am intrat pe net, semnată de o domnișoară – perișoară pe numele ei Iulia.

“urme”, I.I.

așez o bucată de lumină lângă
cana de pe masa din bucătărie,
căci ai lăsat-o și acum cu urme
de cafea,
cu imprimări
de buze
pe marginile ei.
și încerc să descopăr metoda prin care
îmi pot introduce lumina în suflet,
prin care pot deveni și eu parte din soare.
însă lovesc cana
fără să vreau,
transform urmele tale
intr-o altfel de lumină care reușește să se prelingă în al meu
suflet.
mă trezesc.

De aci, am plecat scriind un fel de poezie-camaradă, influențat fiind de precedenta.

“de-a joaca cu vârfuri de pix”, A.A

lumina-i deja în suflet, dragă,
așa că scoate-o, ca pe-o tavă
din cuptor.
Bună dimineața, cu umor-‘ți urez
și poezie tăiată din topor, feliez.
Viața e un joc de-a prinsa
cu însuși ea, madam pre/post

Linsa.
Lumină.

Sclipiri ce-arată spre rost
ș-esența divină
expusă-n prim plan ca figurină
la tine-n vitrină.

Mi s-a rupt vârfu’ la creion, așa că schimb titlul.

Apoi am zis să o întind și aici, așa că am explorat mai departe, creionând design și căutând mai departe pe drumul ăsta, imagini.

A plecat dintr-o poezie, apoi din două, un titlu, o imagine, și a ajuns o poveste. 🙂

Și s-a terminat tot cu poezie, via Lex Logan

Pencil

Pencil, Pencil in your stand
Smoothest ebony in my hand
Tell my dreams, create my myths
A graphite diamond in my grip
Hexagonal beauty tall and fine
Carve my vision from just one line
Blankest page of purest white
Stands no chance against your might
When my mind is clouded and blue
The only thing I need is you
You soothe my pain and heal my wounds
Fascinated my hand moves
Deepest trance and sweetest bliss
As I watch the sharp’ner twist
And once again you are renewed
Till I need you again to lift my mood

Cam asta fu povestea asta.

Și din partea ei, mulțumiri că ai citit-o, sau că ai ajutat la scrierea ei.

Toate pânzele sus!

123 de cuvinte

Photo Credit: aerroscape

Debutitlu.C-ultimu’ vers

Rim.

Ez.

Că-ntre timp ultimul nu mai e ultim și nici primul prim, …aia-i partea a treia.

pentru poezii la tine-i cheia.

Barca-m isprăvit

‘șa că n-o mai dau cotit.

Stau întins pe tavan și privesc la podea…

Trebuie să termin vreo 3 cărți, să le pot înapoia.

Explozie de cerneală roșie mi-au pătat saltea. Ua, dar cu ea trasez!

Hărți spre următoarea-mi destinație-n spre care voios-am să jonglez/parchez.

Plăți online, imprimante și altfel de cărți, de data asta – pocăr. Pe timp, ol’in, mizez.

Oare? Ce mă mai distrez.

 

PoveȘtri’..

Poezie despre o zi în care am trăit și am povestit despre ce am trăit, scriind.
#deja

Era.. nu știu nici măcar luna s-o zic sigur. Ce să mai zic de zi. E irelevant oricum.

Ce e relevant, e energia pe care mi-a oferit-o ziua aceea, oamenii de acolo și ce ne-am oferit unul celuilalt. Și am s-o tăvălesc jos acia, ca să facă plajă la lumini de ochi de cititor.

A, da! Și că recent am auzit că suntem în 2017, mulți înainte!

Povestea se întâmpla pe la sfârșit de șaișpe. Probabil ~noiembrie?

 


 

Sisi mă invitase la o nu știu ce chestie-concurs de poezie, cu vreo câteva ore bune înainte de începerea evenimentului. Scena era o “cafenea generală”, regizorii erau cei de la Poethree și prietenii, aveam să aflu.

Revenind, Sisi a anulat participarea ei la eveniment, dar totuși, eu m-am bucurat de invitație așa că am onorat-o de unul singur.

Ce-i drept, m-am cam tot luptat: să mă duc, să nu mă duc… e așa departe, mi-e lene, e frig, nu știu unde e aia, nu cunosc Cluju’… și lista cu motive contra e așa ușoară de alcătuit. Dar mi-am zis:

“știi ce?”

“ce atâta tot tamtam. Dacă e să îmi pară rău, măcar să îmi fie pentru că am fost acolo și nu pentru că aș fi putut să mă duc”, și dus am fost.

Țaca paca. după o vizită pe hartă, am luat-o spre cafeneaua cu pricina. Am ajuns acolo cu vreo oră și jumate după începerea jocului, cu mici aventuri urbane de rigoare prin troleele care nu știam unde duc, din cetățean în vorbă în cetățean, pe care îi întrebam de direcții.

Veni, vidi… vici de “vicii”?!

De ce? păi să zic:

Prezent și eu la fața locului, mi-am dat și eu geaca jos, ca tăt omul, și m-am infiltrat printre privitori/ascultători/artiști/copii/oameni faini, spre bar, să caut un ceai.

Nu a fost să fie, așa că mi-am luat o verișoară de a lui,: Berea.

M-am sărutat pasional cu ea până am dat-o gata. Între timp, super atmosferă. Poezie, sentimente, trăire, artă se întâmpla acolo, din toate părțile.

Rând pe rând, cei înscriși erau chemați la mecrofon de către bursucu’ bărbos cu șapcă (în poză, cel care duce în spinare sigla Poethree). Super tare omu’, ce să zic… Îi comunicasem din ochio-gesticulare că “bă nene, ne mai putem înscrie”?

Răspunsul fu prompt, că m-am și auzit chemat tocmai din fundul grădinii în față, să mă înscriu, că pesemne încă o puteam face.

 

No, și m-am dus, că doar de-. Dacă mi-o trebuit, am primit. Bursucu’, om fain, s-o ocupat pe loc de mine. Nu numa’ de înscriere. Nunununu: un maestru malefic, dom’le, parcă încă îl aud:

“Știi cine urmează, nu?” (a, și asta în fața mulțimii, la microfon era conversația)

No… Ce-ai făcut mă nene, mă!?

Mi-a dat cu retoricism de m-a julit, am făcut haz de necaz din seria csf, n-ai csf, nu m-a lăsat omu’ să plec și ‘o’ trebuit să-mi manifest înscrierea cât și participarea, pe loc, tremurându-mi poezia la microfon, după o scurtă tură de râs aproape forțat.

 

Cu o așa stângace performanță, mi s-a cerut un bis mai serios din partea juriului. Am refuzat totuși să mă repet, la gândul că data viitoare o s-o fac bine din prima. Nu că aș fi făcut-o neapărat rău de data asta, atât că prima oară în fața publicului, la microfon, debutând… nu am prea avut loc de propria-mi emoție să mă desfășor cileanu’.

A fost  o zi super. Am avut plăcerea să trăiesc poezie în direct, de la mamele și tații lor. Sper să ne mai tot adunăm așa, nu neapărat în cadrul unui concurs, cât a unor întâlniri poetice unde să schimbăm idei, rime, ritmuri și perspective, energie faină.

Aplaud inițiativa și oamenii care au fost părtași. A fost Vici, pentru că mi-am înfruntat temerea și emoția, (să-l numesc viciul) pe care îl aveam de a vorbi în public.

Poezia cu care am debutat e descrierea unei fotografii pe care o făcusem cu ceva zile înainte de eveniment. Poate fi găsită aci (click).

Unii m-au întrebat ce înseamnă berelă. E un simplu joc de cuvinte și silabe. Și face trimitere la caracterul rebel al bărbii cât și la gustul inconfundabil al unei beri negre și bune.

Vorba aia, pace pentru Poethree, poezii ș-artiști, oameni.

Drumul spre poveste începe cu primul pas

povestea drumului

Mă plimbam prin chei. Am început bine: Aveam aparatul foto la dispoziția jocului meu de diemfotocarpă.

Prietenii mei mergeau cu o idee mai rapid decât mine. Mi-am zis că îi prind din urmă și m-am oprit să trag un plan cu o căsuță fain împodobită.

I like to take my time and observe in my pace

dsc_5951

Până am tot făcut poze, a apărut și o veveriță în vizită de curiozitate. M-am jucat cu ea vreo 5 minute bune.

dsc_5960

Trecuse deja ceva vreme și abia dacă am progresat pe cărarea cheilor. Cică voiam să îi prind din urmă pe prietenii mei.

Furat de peisaj, am renunțat la grabă pentru că era superb și ne-am răpit mutual: eu în suflet iar peisajul pe mine-n mijlocul său.

dsc_5990

Am întâlnit pe cărare niște oameni și am văzut că s-au oprit lângă o stâncă și puneau ceva la cale:

dsc_6038

Cum eram cu aparatul și am văzut ce chestie faină fac, i-am întrebat care e povestea lor.

Așa am aflat de DSC_6045.JPG

Povestea rățuștei..

Puiul  a fost găsit pe cărare de oameni minunați care s-au gândit să o pună la vedere și siguranță, pe stâncă, pentru că probabil cineva o pierduse. Hmm..

Nu știu despre voi dar eu chiar aș fi vrut să știu dacă rățușca s-a întors acasă.

Și-au făcut datoria și au purces mai departe, spre casă. Rățușca falnică a rămas și ea domnind pe stâncă.

Noi ne-am luat rămas bun, am mai tras o

dsc_6040

și 180 de grade de rotație, după care am luat-o în continuarea potecii din direcția opusă, cu zâmbet și speranță pentru rățușcă..

După vreo câțiva pași, ce să vezi!

Un galben inconfundabil în peisajul umed și cam rece în contrast cu familia rățuștei. Cum i-am zărit, am întrebat dacă nu cumva au pierdut un membru. Și i-am ghidat imediat la rățușca acum regăsită.

DSC_6048.JPG

dsc_6049

Familia re-întregită! dsc_6051